Cursă de recuperare încheiată pe locul 4

Mihai Marinescu a trecut al patrulea linia de sosire în cea de a 16-a și ultima cursă a sezonului 2012 din F.I.A. Formula 2. Brașoveanul a făcut o cursă de recuperare izbutind să ajungă al patrulea după ce a pornit de pe a 10-a poziție a grilei de start. Cele patru clasări pe podium (2 victorii și 2 locuri doi) i-au adus românului locul cinci în clasamentul general al uneia din pepinierele pentru Formula 1.

După o sesiune de calificări desfășurată pe pistă umedă în care Mihai a fost suprins de o porțiune udă chiar în virajul Parabolica, cursa a venit ca o gură de aer proaspăt. La start a demonstrat că se simte bine în templul vitezei și a urcat până pe locul 7, după ce a pornit de pe 10. În al doilea din cele 21 de tururi programate l-a depășit pe lituanianul Harald Schlegelmilch și a urcat pe șase. A început ulterior duelul cu Alex Fontana propriul său „coechipier” (de-a lungul sezonului au fost atribuiți aceluiași inginer). Cu 17 tururi înainte de final trece de elvețian și ajunge pe cinci unde încearcă să se apropie de Luciano Bacheta. Markus Pommer suferă o pană și abandonează cursa, fapt ce îi permite lui Mihai să ajungă până pe locul patru. Alex Fontana nu rezistă atacurilor lui Matheo Tuscher și cel care a provocat incidentul în urma căruia Mihai a fost scos din cursă la Hungaroring se apropie de român. Totuși, Mihai se chinuie să fie rapid pentru a păstra încă o șansă la depășirea lui Luciano Bachetta. Din păcate, nu reușește să treacă de britanic în permanență fiind forțat să se apere de Tuscher care se apropiase în ultimile tururi la mai puțin de o secundă, fapt ce îi permitea să folosească boosturile (se mărește cu 40 de CP puterea motorului aceasta ajungând pentru 10 secunde la 540 CP).

În final, la fluturarea steagului în pătrățele pilotul român se află pe locul patru și își păstrează locul cinci în clasamentul general al Formulei 2, poziție care îi era periclitată de polonezul Kevin Mirocha.

În 2012 Mihai Marinescu a urcat de patru ori pe podiumul competiției creată de fostul pilot de Formula 1, Jonathan Palmer obținând inclusiv două victorii. Este vorba de locul 1 de pe Nurburgring și de cel de la Brands Hatch. În pofida abandonului tehnic din Portugalia și a incidentului de cursă din Ungaria, brașoveanul a strâns 161 de puncte și s-a clasat pe cinci la general, poziție ocupată și în 2011 de această dată însă doar cu 138 de puncte.

Titlul în 2012 ajunge la Luciano Bachetta britanicul care și-a asigurat victoria după cele patru victorii de la începutul anului.

3 Comentarii

  1. Mihai says:

    Multumesc! si eu vreau sa fie mai bine si sa existe un sezon pentru 2013

  2. TITI says:

    E BINE CA ESTI CONSTANT DE DOUA SEZOANE. STIU CA E GREU CU BANUTII.VA RASARI UN SOARE MAI STRALUCITOR SI PE VOLANUL TAU. UN VOLAN DE GP2 SI DE ACOLO MAI SUS. ESTE LOC SUB SOARE. AM 57 DE ANI SI NU SUNT BOGAT, DACA AS FI……. BAFTA CU SIMULATORUL SI MI-AR PLACEA SA IL TESTEZ SI EU. LA BUNA VEDERE TITI.

  3. Nick says:

    Se intampla in viata sa pierzi sau sa castigi. Am observat ca ai dat tot ce ai putut la Monza, dar nu s-a putut mai mult. Chiar daca nu ne cunoastem, iti doresc numai bine , iti voi tine pumni in cariera ta de pilot.

Comenteaza via Facebook

[fbcomments]

Lasă un răspuns

Formula Racing / Professional simulator

Din pagina Facebook

Mihai Marinescu

Mid-season, pre-holliday, birthday party!!🤣🍾🎂🎉 #apperitivo #holliday #TantiAuguriCarlo!

Aug 11th 5:10pm • Niciun comentariu

Recomandam