Calificări asemeni unei curse în prima etapa de la Monza

Mihai Marinescu pornește de pe a patra linie a grilei de start (locul 7) în prima din cele două curse programate în acest weekend la Monza, așa numitul templu al vitezei.

Brașoveanul a avut joi o zi de teste bună chiar dacă s-a confruntat și cu o pană, iar vineri la antrenamentele libere a dovedit că se simte acasă pe circuitul italian.

În această dimineață, la ora locală 09:45, a fost programată sesiunea de calificări pentru a 15-a cursă a sezonului. În primele minute pista a fost umedă în urma ploii căzute peste noapte. Mihai a decis să ruleze în prima parte a calificărilor cu pneuri de ploie pista fiind extrem de alunecoasă. Treptat pista a început să se usuce și la reintrarea la boxe a schimbat pneurile cu slicuri, iar timpii au început să se îmbunătățească. Cu șase minute înainte de finalul sesiunii de calificări Luciano Bacheta și Max Snegirev ies în décor. Monopostul rusului rămâne pe pistă în virajul cu numărul nouă și comisarii decide întreruperea sesiunii de calificări pentru a putea fi degajată pista. La reluarea sesiunii toate cele 15 monoposturi au ieșit simultan pe pistă, calificările transformându-se într-o adevărată cursă. Mihai a izbutit să își găsească un culoar și chiar în ultimul tur al sesiunii în primul sector era cel mai rapid. A ajuns însă în zona în care se afla debutantul lituanian Harald Schlegelmilch acesta incomodânu-l deși era clar că brașpveanul este mai rapid.

În cele din urmă cel mai bun timp obținut de român în sesiunea de calificări a fost 1min46sec269. Acest timp îl poziționează pe a patra linie a grilei de start în fața sa fiind Matheo Tuscher (polposition), Kevin Mirocha (locul 3) și Dino Zamparelli (locul 5).

La Monza a început să plouă de la ora locală 10.15 și cu o oră înainte startul cursei (14.30) cerul era încă înorat însă ploaia încetase. Pista este udă și se va porni cu pneuri de ploaie.

Pilotul român are însă o problemă ambele pneuri spate făcând graining.

 

Prima din cele două curse de la Monza începe la ora 15:30 pe Sport.ro și www.voyo.ro.

Lasă un răspuns

Formula Racing / Professional simulator

Din pagina Facebook

Mihai Marinescu

Mid-season, pre-holliday, birthday party!!🤣🍾🎂🎉 #apperitivo #holliday #TantiAuguriCarlo!

Aug 11th 5:10pm • Niciun comentariu

Recomandam